Acasa la bunica lui Ionut! Cum reactioneaza cand vede la televizor dezbateri despre moartea nepotului ei

Cine se astepta ca Aurica Anghel, bunica micutului de patru ani sfasiat de caini, va mai zambi curand? Minunea s-a intamplat ieri, in momentul in care am batut la usa ei. Cu un zambet larg si foarte amabila, batrana nu a fost deloc surprinsa de oaspeti, de parca ne astepta de o vesnicie sa-si spuna oful. Intram in casuta ei, acolo unde locuieste de circa 40 de ani impreuna cu sotul ei, invalid.

Pe holul de la intrare stau rasfirate mai multe jucarii care ii aduc amintiri dureroase: „Uite, aia e lui Ionut, bicicleta asta mai mare este a lui Andrei. Le tin aici..”, spune ea, oftand. Si intram intr-o camera cu televizorul pornit. Surpriza! Ruleaza chiar o dezbatere despre bunica pe care noi o aveam in fata. Se asaza pe pat, cu fata spre televizor, uitand aproape complet de musafiri.

“Doamne, e ceva de speriat..”, susoteste Aurica Anghel in timp ce invitatii acelei emisiuni o pun la zid.

Intram direct in subiect si ii cerem clarificari la acuzatiile martorilor care au sustinut ca ar fi baut si ar fi fumat in momentul disparitiei celor doi nepotei.

“Eu venisem de la analize, nemancata.. in parc cu copiii. Nu e adevarat… Eu am crezut ca toata lumea e ca mine, sincera”

Si-a privit „judecata” la televizor

Insistam sa ne raspunda la intrebare si o face: “Iau medicamente la greu, pentru ca ma dor picioarele, am operatie de hernie, sufar de glanda…”. Nu-si dezlipeste nicio clipa ochii de la televizor, de parca asteapta o sentinta. Trece de la o stare la alta: cand ii vine sa planga, cand se mira de ce aude la televizor, cand schiteaza chiar si un zambet.

“De ce nu apareti in preajma copiilor pe camera de supraveghere din parc?”, o intrebam.

Ofteaza si incepe sa gesticuleze larg. “Copiii aveau niste salopete. Au facut pipi, caca, au mancat. Le-am dat alea jos … copiii veneau la mine. De unde sa stiu de ce nu ma vad acolo, pentru ca nu am vazut parcul decat a doua oara. E ceva, stii cum? Strigator.. la cer. E distanta de la Cer la pamant”, spune batrana, fara sa ne lamureasca daca se refera la distanta dintre ea si copii sau la asa-zisul adevar care se discuta despre ea la televizor.

“Uite, imi pare rau daca nu ascult si eu asta”, ne spune doamna Aurica, in timp ce isi mangaie genunchii si isi muta privirea la televizor, dand sonorul mai tare. Am cautat raspunsuri cu privirea in casa ei, pret de cateva secunde, cat a cerut sa nu fie intrerupta. Ne-am dat seama ca are o legatura speciala cu baiatul ei, Valentin. Si asta pentru ca un portret cu tatal lui Ionut asista la toata discutia noastra, si altele. La cat de mult seamana, ai putea sa juri pe moment ca este o poza cu nepotelul ei, sfasiat de fiare la cativa metri de ea.

Batrana suspina, insa reluam filmul tragediei pentru a clarifica momentul in care si-a dat seama ca a pierdut copiii.
Se jura insa ca a pastrat contactul vizual cu ei … pana la un moment. “Doamne, dar bineinteles, si ei veneau la mine, adica nu mergeau numai inainte”, spune ea.

Cand au disparut? O intrebam.

“Asa, dupa mine, cam 30-35 de minute. Dar am pus eu mai mult. Inca de la mine am pus… Dar eu in tot timpul ala m-am alarmat. Am dat vorba la 7-8-9 femei, la doi baieti pe role, la un barbat care tinea o geaca pe mana”, ne da asigurari bunica.

Se precipita din nou cand la televizor apare si un martor care pare sa stie mai multe. Da sonorul mai tare, isi pune ochelarii, sperand ca-l recunoaste.

Paznicul care a fost martor in acea zi fatidica intra in direct iar bunica este numai ochi si urechi.

“Bunica a zis sa nu sune la Politie”, se aude in difuzor.
In fata noastra, bunica rade amar si spune: “Nu nu nu. Se face reconstituire, nu ma supar”. Si devine iritata. “Ati venit intr-un moment cand trebuia sa fiu atenta aici, la televizor”.
Urmeaza din nou cateva minute de pauza in interviu.

“Nu, c-o sa iasa adevarul, nu ma supar. Nici 9:21 nu este ora la care am intrat. Am facut analize in dimineata aia. Cam in jur de 10:20”, completeaza batrana, ingrijoarata, cu mainile adunate la piept.

Si rade nervos in momentul in care apare alt martor care sustine ca ar fi baut in acea dimineata. “Unde le merge sufletul la astfel de oameni?„.

Poate explicatia acestui comportament il dau medicamentele pe care bunica le scoate, intr-o doara, cand o intrebam cum isi trateaza suferinta. Poarta dupa ea cutii de calmante care o linistesc si recunoaste ca acelasi tratament il urmeaza si parintii lui Ionut, care, spune ea, au fost jduecati ca nu au plans la inmormntarea micutului.

“De aceea luam medicamente. Nu stiu Andrei cum o sa-si revina. A facut vreo trei sedinte cu un psiholog. El se comporta normal, zicem noi, nu pomeneste insa nimic de Ionut, insa atunci cand vede televizorul aprins se duce si-l inchide”, a mai povestit batrana.

Discutiei i se alatura, dintr-o camera vecina, si sotul Auricai Anghel. Invalid si nu prea vorbaret, barbatul de un singur lucru ne asigura.

“Ea este Dumnezeul meu. De ce lumea este asa de rea si o judeca? Pe mine m-a luat cu handicap si a avut grija de mine”, a spus intr-un final al discutiei sotul femeii.

 (M.A)